Recommended Books
-
Diferențe culturale, etică și comportament turistic
13,00 leiTema de cercetare a acestei lucrări contribuie la identificarea și importanța particularităților culturii în România, pornind de la cercetările de referință în domeniu și ajungând la domeniul afacerilor în turism.
-
Dezvoltare fizică și musculară
19,70 leiLucrarea prezintă nu numai un program de antrenament pentru fiecare dintre dumneavoastră, dar și cunoștințele necesare pentru a alege tipul de antrenament care vi se potrivește cel mai bine.
-
Bazele contabilității. Aplicații. Ediția a doua
18,60 leiLucrarea cuprinde trei părți, la sfârșit fiind prezentat și un plan de conturi.
-
Analiză economico-financiara I. Caiet de lucrări aplicative
12,80 leiLucrările aplicative cuprinse în volumul întâi sunt structurate în patru capitole, în care sunt prezentate categoriile de indicatori economico-financiari, corelațiile economice fundamentale dintre acestea, metodele statistice, tehnica modelării, metodele ratelor, scorurilor și abaterilor în analiza economico-financiară, cerințe ale standardelor de raportare financiară privind structura contului de profit și pierdere, calculul și analiza soldurilor intermediare de gestiune ale întreprinderii, analiza ratelor de rentabilitate și a pragului de rentabilitate ș.a. Din lucrările aplicative, amintim: indicatorii valorici și corelațiile de echilibru dintre aceștia; cifra de afaceri, valoarea adăugată, indicatori valorici ai producției fizice, producției marfă fabricate, producției exercițiului etc. Volumul se încheie cu prezentarea situațiilor financiare ale unei societăți economice.
-
Algebras of logic as BCK algebras
72,40 leiAceastă monografie colectează rezultatele principale, publicate sau încă nepublicate, obţinute de către autor, în încercarea de a trata unitar unele algebre comutative de logică şi non-algebre corespunzătoare comutative de logică, precum şi cazuri speciale de algebre inversate stânga-BCK şi, respectiv, inversate stânga-pseudo-BCK, în scopul de a fi mai aproape de logică.
-
Administrarea bazelor de date
20,00 leiLucrarea reprezintă un instrument util studenților antrenați deja în activitățile specifice managementului unei baze de date.
-
150 de exerciții la îndemâna tuturor
21,40 lei150 de exerciții la îndemâna tuturor își propune să vină în întâmpinarea tuturor celor dornici de puțină mișcare, de delectare, de detașare din cotidian.
-
Teorie economică generală, vol. I Microeconomie /Ediția a doua
36,60 leiManualul se constituie într-un instrument necesar studenților în pregătirea și dezvoltarea lor ca economiști și decidenti, cu o gândire prospectivă, complexă, abilități de a rezolva competent problemele economice în condiții de libertate de acțiune, risc asumat conștient și concurență loială.
-
Teoria deciziei
39,50 leiCartea este o sinteză a principalelor direcţii de cercetare în domeniul teoriei deciziei pe plan internaţional, reprezentând, în aceeaşi măsură, o contribuţie originală. Autorii ilustrează, într-o manieră creativă, pedagogică, modelele probabilistice, criteriile, axiomele, formulele etc., necesare în fundamentarea deciziilor, bazându-se pe analize, exemple şi contraexemple, interpretări geometrice şi grafice foarte bine realizate.
-
Sisteme informaționale pentru afaceri. Aplicații Excel 2007
21,00 leiLucrarea prezintă, la început, programul Excel 2007, cu enumerarea posibilităților oferite de acesta, cu descrierea – însoțită de imagini – a barelor cu butoanele (icon-uri) și instrumente, grupuri de comenzi și semnificația lor, definirea operatorilor, construirea graficelor etc.
-
Sisteme informatice pentru instruire și cercetare în domeniul juridic economic
36,85 leiCartea este deosebit de utilă, publicul vizat fiind format atât din cei care se pregătesc strict pentru domeniul juridic, cât și din cei care se pregătesc pentru alte domenii, dar care au nevoie de cunoștințe juridice minime (economic, social).
-
Sisteme informatice executive
23,40 leiCartea Sisteme informatice executive reprezintă un valoros instrument pentru managerii executivi, confruntați cu problema luării deciziilor într-un mediu concurențial.
-
SET: „Management”, Ediția a treia și „Teste, exerciții, studii de caz: ghid de studiu al cursului de Management”, Ediția a doua
36,40 leiAcest curs este conceput să stimuleze întrebările și o gândire clară despre management, oferind o sursă educațională și formativă de înaltă calitate.
Temele din capitolele lucrării tratează terminologia, conceptele, principiile și tehnicile de bază ale managementului. Textul lucrării este organizat în jurul a cinci funcțiuni ale managementului – planificarea, organizarea, asigurarea, antrenarea și motivarea personalului, coordonarea și controlul, în contextul proceselor și condițiilor economice și sociale, tehnice și tehnologice contemporane. Totodată, pentru a fi în concordanță cu nevoile actuale de schimbare a încă persistentelor mentalități, atitudini și practici din multe firme de afaceri și organizații românești, lucrarea include tematica generic formulată: orientarea de marketing în managementul afacerilor. -
Programarea calculatoarelor. Algoritmi în programare
21,80 leiVolumul conține următoarele subiecte: tipuri dinamice de date, pointeri (utilizarea pointerilor, operații cu pointeri), subprograme (construirea subprogramelor, transferul datelor între apelant și apelat), fișiere de date (fișierul și articolul, metode de organizare și tipuri de acces, structura sistemului de fișiere sub MS-DOS/WINDOWS), algoritmi de prelucrare a fișierelor binare, structuri dinamice de liste, grafuri (definiții și reprezentări ale grafurilor, modalități de parcurgere a grafurilor, circuite și cicluri), structuri arborescente, precum și elemente de programare orientată obiect (modelul de date orientat obiect, definirea claselor, constructori, destructori, funcții prieten, derivarea claselor).
-
Produse software statistice
40,80 leiConsultarea acestui manual oferă cititorului interesat de statistică elementele principale care stau la baza produselor software statistice, precum și modul lor de utilizare.
-
Produktionsmanagement /4. Auflage
38,90 leiLucrarea „Managementul producției /Ediția a IV-a” (în limba germană) scontribuie atât la fixarea noțiunilor de bază ale Managementului producției, cât și la stimularea învățării independente.
-
Organizarea exploatațiilor agricole durabile
11,90 leiStructurată în patru capitole, cartea prezintă conceptul de dezvoltare durabilă în agricultură, menționând reperele științifice pentru organizarea exploatațiilor agricole în contextul dezvoltării durabile, modelele de organizare pe criterii de performanță economică, ecologică și socială, precum și efectele economice, ecologice și sociale ale unei astfel de organizări durabile. Se subliniază ideea că agricultura va avea nevoie de un sistem de tehnologii și practici menite nu doar să asigure o producție satisfăcătoare, ci și să realizeze obiectivele ecologice.
-
Negotiation and conflict management
33,60 leiAutoarea cărții „Negotiation and conflict management” își propune să prezinte cititorului negocierea comercială față-în-față și managementul conflictului.
Prima parte tratează aspecte teoretice ale celor două domenii: principiile negocierii, limbajului non-verbal specific acestei situații de comunicare, fazele unei negocieri complete, tehnici și tactici de negociere, oferte și contra-oferte, argumente și contra-argumente, precum și modul în care pot fi tratate obiecțiile partenerilor, modalități specifice de gestionare a conflictelor comerciale, modele antropologice de analiză a culturilor nationale, atitudinea față de timp și de relațiile interumane, stiluri de negociere din diferite părți ale lumii.
Cea de-a doua parte a cărții cuprinde o serie de activități, atât individuale, cât și de grup, care își propun o aplicare practică a aspectelor teoretice prezentate în prima parte: jocuri argumentative, chestionare, studii de caz, brainstorming, mediere, simulări de negocieri comerciale.
-
Modele și metode econometrice
38,00 leiCartea este scrisă într-o manieră simpla, accesibilă.
Autoarea expune noțiuni și concepte de bază despre econometrie, introduce modelul de regresie liniară cu doua variabile, apoi prezintă modelele de regresie liniară cu mai mult decât o variabilă explicativă și modelul de regresie liniară multiplă; sunt descrise metodele ce pot fi folosite pentru a obține estimatori consistenți, apoi erorile de specificare a ecuației de regresie, urmate de variabile calitative, variabile explicative stohastistice, iar în continuare modelele dinamice, modelele în care variabila dependentă este calitativă, respectiv modele cu ecuații simultane, modele de estimare a acestora și modele cu serii de timp univariate. -
Modelarea matematică a sistemelor și proceselor de conducere: analiza sistemelor economice complexe: teorie și aplicații
42,20 leiPrin tematica tratată, lucrarea se adresează studenților ciberneticieni, dezvoltând, prin informațiile oferite, aptitudinile de analist în domeniul conducerii proceselor din economia de piață, dar se adresează și celor care doresc să cunoască mecanismele economice de piață și evoluția diferiților indicatori micro și macroeconomici.




















