Recommended Books
-
Relații monetare internaționale – concepte, interdependențe, tranzacții
17,40 leiLucrarea intitulată „Relații monetare internaționale – concepte, interdependențe, tranzacții” se înscrie în contextul preocupărilor de a clarifica corelațiile existente între piețele monetare, ca efect al fenomenului de globalizare. Se adresează celor care doresc să îmbrățișeze cariera de finanțist, respectiv studenților, masteranzilor, doctoranzilor, dar și specialiștilor care își desfașoară activitatea pe piața monetară, îndeosebi pe piața valutară.
-
Real şi imaginar în teoria economică a concurenţei. O interpretare în tradiţia Şcolii Austriece de economie
37,00 leiCartea are ca scop principal expunerea presupoziţiilor teoretice din spatele legii în domeniul concurenţei, din perspectiva teoriei concurenţei libere, un produs al şcolii austriece de economie. Consensul legislativ internaţional cu privire la indezirabilitatea unor acte antreprenoriale precum monopolul, oligopolul, cartelul, preţuri de ruinare şi necesitatea de a interveni guvernamental, nu este o noutate.
-
Procesarea produselor agricole. Lucrări aplicative
19,00 leiLucrarea „Procesarea produselor agricole. Lucrări aplicative” a fost elaborată cu scopul de a ajuta studenţii să elaboreze şi să utilizeze tehnologiile de producţie pentru agricultură durabilă şi să definească principiille şi metodele de apreciere a calităţii produselor agricole. Prin intermediul acesteia ei au prilejul să efectueze o serie de evaluări, care le vor fi de folos ca viitori specialişti.
-
Précis de syntaxe du français contemporain à usage économique
30,80 leiLucrarea se adresează studenţilor Facultăţii de Limbi Moderne Aplicate și se doreşte a fi un instrument de lucru la îndemână acestora, al căror nivel de limbǎ franceză este unul mediu, şi care doresc să-şi perfecţioneze cunoştinţele de limba franceză.
-
Practica operațiunilor de export-import
20,70 leiLucrarea Practica operaţiunilor de export-import prezintă principalele aspecte teoretice privind iniţierea, contractarea şi derularea unei operaţiuni de export-import şi exemplificarea acestor activităţi prin situaţii din practica afacerilor comerciale internaţionale. Un loc aparte revine aplicaţiilor şi studiilor de caz, menite să ducă la o mai bună înţelegere a mecanismului de derulare specific tranzacţiilor de export-import.
-
Networking inteligent
18,10 leiLucrarea este concepută să ofere cititorilor săi, printr-o abordare prietenoasă, cunoștințe teoretice și practice valoroase privind relaționarea eficace offline și online. Bazată pe informații bogat documentate și de actualitate, aceasta oferă instrumente utile de networking, capabile să contribuie la dezvoltarea unor abilități adecvate, pentru a maximiza interacțiunile cu ceilalți: familie, prieteni, colegi, superiori, membri ai unor comunități etc.
-
Metodologii orientate pe obiecte utilizate în proiectarea sistemelor informatice
21,70 leiProiectarea orientată pe obiecte s-a impus datorită evoluţiei continue a metodologiilor destinate dezvoltării sistemelor informatice complexe.
În cele opt capitole ale lucrării sunt tratate conceptele paradigmei obiectuale, metodologiile OMT (Object Modeling Technique), Booch, OOSE (Object-Oriented Software Engineering), Limbajul Unificat de Modelare (UML), modelarea proceselor de afaceri (BPMN), precum şi Raţional Unified Process (RUP).
-
Metode cantitative în studiul fenomenelor economice
18,60 leiLucrarea Metode cantitative în studiul fenomenelor economice îmbină principii de elaborare a modelelor econometrice dinamice şi de folosire a lor în analize şi predicţii economice.
Lucrarea se adresează tuturor specialiştilor în domeniu, studenţilor învăţământului universitar de lungă şi de scurtă durată, care studiază deopotrivă statistica şi econometria.
-
Manual de limba română. Limbaj specializat pentru științe biologice și biomedicale: ANATOMIE
21,00 leiManualul este dedicat studenților străini care doresc să studieze medicina după absolvirea anului pregătitor de limba română. Nu este vorba de un curs propriu-zis de anatomie, ci de unul care ia ca pretext anatomia, cu scopul familiarizării treptate a studenților cu vocabularul ei tehnic specific.
-
Managementul producției
23,30 leiLucrarea a fost structurată asfel încât să încurajeze găsirea de soluții concrete la cerințele de ameliorare a managementului producției. Astfel, au fost detaliate problematicile referitoare la organizarea structurală a firmei, managementul producției de bază și managementul activității de servire, capacitatea de producție și pregătirea tehnologică a producției, precum și fundamentarea costurilor și a prețurilor unitare ale produselor.
-
Managementul general al firmei, Ediţia a IV-a
49,00 leiLucrarea îşi concentrează atenţia, selectiv, asupra principalelor componente ale managementului firmei moderne, în condiţiile economiei de piaţă şi abordată din perspectivă sistemică, atât ştiinţifică, cât şi metodologică.
În cadrul acestei noi ediţii, s-au menţinut lizibilitatea şi tonul informal al ediţiilor anterioare, păstrându-se accentul pe management ca pe un domeniu interdisciplinar.
Exemplele contemporane sunt folosite în număr mare pentru a ilustra cele mai actuale cercetări şi teorii. Fiecare exemplu a fost atent ales în funcţie de semnificaţia şi interesul demersului ştiinţific.
-
Management urban. Aspecte teoretice și practice
23,70 leiAceastă carte a vizat identificarea rolului esențial pe care managementul urban îl joacă în dezvoltarea orașelor, printr-o abordare complexă și interdisciplinară.
-
Management (în limba română)
43,60 leiAceastă carte contribuie la dezvoltarea gândirii și aptitudinilor manageriale și, totodată, oferă cadrul conceptual, metodele și tehnicile necesare analizei și perfecționării activității organizațiilor pentru atingerea performanței necesare competiției. Cartea are o structurare diferită față de abordările managementului întâlnite în majoritatea lucrărilor de specialitate existente, pentru că realizează o abordare a problemelor specifice managementului, având în vedere atât componentele sistemului de management, cât și funcțiunile unei organizații economice.
-
Macroeconomie cantitativă. Teorie și aplicații
13,60 leiScopul acestei cărți constă în oferirea unui breviar teoretic care să asigure o înțelegere corectă a conceptelor macroeconomice fundamentale și o prezentare a principalelor tipologii de modele neokeynesiene, prin intermediul cărora se pot explica legăturile existente între principalii indicatori macroeconomici.
-
Lingvistica aplicată, strategie a cunoaşterii
25,20 leiVolumul propune explorarea unei arii largi de investigaţii ştiinţifice, apreciată drept cheia dezvoltării cunoaşterii în secolul al XXI-lea. Cele două paliere ale lucrării – potenţialul ştiinţific aplicativ al studiilor teoretice şi practice, în prima parte, şi mijloacele şi instrumentele specifice investigaţiilor ştiinţifice, în a doua parte, se adresează deschiderii şi interesului profesorilor de limbi străine aplicate, lingviştilor, cursanţilor şi dezvoltatorilor de curriculum academic.
-
Learning Is Fun. Teaching Methodology for Plurilingual Education and a Balanced Life
40,00 leiVolumul ştiinţific Learning Is Fun. Teaching Methodology for Plurilingual Education and a Balanced Life oferă o perspectivă actuală asupra domeniului de intersecţie al didacticii şi metodologiei predării limbilor străine cu dobândirea competentelor de educaţie activă pentru adulţi, comunicare interculturală şi educaţie pentru plurilingvism.
-
Knowledge and Knowledge based Management
17,80 leiStructurată în cinci capitole, cartea cuprinde: definirea cunoștințelor și caracteristicile acestora, tipologia cunoștințelor, ciclul și procesele specifice cunoștințelor, economia bazată pe cunoștințe, principiile și caracteristicile acesteia, conceptul de management bazat pe cunoștințe, principiile și continutul acestuia, strategiile bazate pe cunoștințe, metodele și tehnicile specifice, cele mai importante modele și abordări la nivel mondial ale KM.
-
Introducere în contabilitate. Aplicații. Ediția a cincea, revizuită și adăugită
23,40 leiAutorii realizează o prezentare atractivă a informațiilor și termenilor de bază ale contabilității, propunând fixarea cunoștințelor prin numeroase studii de caz, probleme de gândire și exerciții cu cerințe de tip fill in (completați) sau matching (potriviți).
-
Introducere în cercetări de marketing
22,70 leiVolumul urmăreşte să înzestreze studenţii cu elemente de cunoaştere din domeniul teoriei marketingului şi, mai ales, din domeniul metodelor de observare, descriere, analiză, prognoză, corespunzător abordărilor mai recente din literatură de specialitate, fiind un text introductiv care vizează subiectul vast al cercetării de marketing. Sunt abordate, de asemenea, elemente de studiere a pieţei, care asigură conectarea întreprinderii la dinamica social-economică, reprezentând suportul strategiilor şi tacticilor de marketing.
-
Internationales betriebswirtschaftliches Banking
17,80 leiCartea este adresată studenților de la secția de limba germană a Facultății de Administrarea Afacerilor, cu predare în limbi străine (FABIZ), și poate reprezenta și o sursă bibliografică suplimentară pentru toți cei interesați în a aprofunda caracteristicile și operațiunile specifice mecanismelor bancare internaționale.




















