Obiectivul principal vizat în această lucrare îl reprezintă analiza relaţiei dintre educaţie şi dezvoltare, prin luarea în considerare a aranjamentelor instituţionale care descriu funcţionarea sistemului educaţional şi a mediului de afaceri. Importanţă acestei abordări este relevată de inconsistenta teoriilor privind rolul educaţiei în procesul dezvoltării dominate de simplificare şi de implementarea unor strategii de tip input-output. Mai mult, în contextul manifestării crizei sau recesiunii economice, prescripţiile acestor strategii tind să fie invalidate, ceea ce face ca obiectivele asumate să devină contradictorii. De asemenea, această abordare oferă o mai bună înţelegere a fenomenului supraeducării, relevându-i latura nocivă a supraacumulării cantitative de capital educaţional.

Pe acest fond, analiza vizează mediul educaţional, mediul antreprenorial şi interacţiunea dintre acestea două, abordate din perspectiva economiei instituţionale. Pentru fiecare domeniu de analiză au fost supuse interogării reperele acceptate de teoriile mainstream. Unul dintre aspecte vizează pretinsul nivel al educării optime din punct de vedere social. Clarificarea acestui aspect este importantă pentru a releva rolul educaţiei din punct de vedere social, prin raportare la individul care se educă pentru atingerea unor scopuri într-un anumit context social. O altă problemă interogată vizează mediul de afaceri şi caută să ofere explicaţii pentru modul cum spiritul antreprenorial este canalizat către iniţiative productive, evazive sau distructive. Importanţa acestei interogări este relevată de sublinierea faptului că antreprenoriatul reprezintă o acţiune umană desfăşurată într-un anumit context instituţional. Comportamentul antreprenorial este influenţat de dimensiunea costurilor de tranzacţie, ca expresie a calităţii instituţionale a mediului de afaceri. În cele din urmă, dar în egală măsură ca importanţă, întrebarea derivată din precedentele vizează modul în care educaţia se poate transforma în factor al dezvoltării. Necesitatea acestui demers este fondată pe concluzia conform căreia educaţia, apărută ca rezultat al exploatării unor stimulente create prin strategii de tip input-output, poate împiedica dezvoltarea.

Întregul demers iniţiat pentru aflarea răspunsului la aceste întrebări a fost centrat în jurul apriorismului metodologic. Argumentele oferite au la bază logica deductivă şi pornesc de la caracterul incontestabil, a priori valabil, al individului care acţionează. Ca atare, raţionamentele formulate se fondează pe ipoteze provenite din logica acţiunii umane, plasată într-un anumit context instituţional. Verificarea ipotezelor a presupus utilizarea datelor statistice oficiale, aparţinând unor organizaţii prestigioase, recunoscute pentru calitatea analizelor în domeniul economiei instituţionale (Banca Mondială, Forumul Economic Mondial, Heritage Foundation). Aceste date au fost prelucrate şi interpretate pentru adecvarea lor în raport cu obiectivele urmărite.

În aceste condiţii, soluţiile propuse vizează înglobarea aspectelor privind calitatea aranjamentelor instituţionale, ca factor explicativ al semnificaţiei educaţiei şi a comportamentelor antreprenoriale. Astfel, contribuţia educaţiei la procesul dezvoltării este condiţionată de contextul instituţional în care au loc interacţiunile din mediul educaţional şi cel de afaceri. Aranjamentul instituţional care favorizează libertatea economică şi manifestarea relaţiilor de piaţă este susceptibil să contribuie la creşterea performanţei în domeniile menţionate şi în ansamblu. Validitatea acestor soluţii este evidenţiată de concluzia desprinsă în urma analizei calităţii instituţionale a mediului de afaceri şi a pieţei muncii asupra dimensiunii supraacumulării cantitative de capital educaţional. Astfel, s-a putut constata că un mediu de afaceri dominat de intervenţionism guvernamental, împovărat de birocraţie şi fiscalitate, tinde să accentueze efectele fenomenului supraacumulării de capital educaţional.