
Bazele auditului financiar
| Autori | |
|---|---|
| Anul apariției | |
| Format | A5 |
| ISBN | 978-606-34-0480-1 |
La achiziția acestei cărți de pe site-ul Editurii ASE se va aplica un discount de 16% pentru toți cei care au conturi de site cu adrese de e-mail din domeniul @ase.ro
41,40 lei
Lucrarea Bazele auditului financiar are ca obiectiv examinarea graduală a auditului financiar, făcând o incursiune în timp cu ajutorul literaturii de specialitate, pentru a putea previziona următoarea reformă în auditul financiar sau poate chiar estompa încă un val de glisade legislative inerente realității în continuă schimbare.
Lucrarea Bazele auditului financiar are ca obiectiv examinarea graduală a auditului financiar, făcând o incursiune în timp cu ajutorul literaturii de specialitate, pentru a putea previziona următoarea reformă în auditul financiar sau poate chiar estompa încă un val de glisade legislative inerente realității în continuă schimbare. În acest sens, autorii și-au propus să sintetizeze scopul fundamental al cărții prin prezentarea treptelor care sunt urcate de către studenții conștiincioși de azi și practicienii de valoare de mâine, care și-au însușit legislația în vigoare și reușesc să scoată la iveală adevărul mușamalizat de către doritorii de profit nefondat din cadrul situațiilor financiare auditate.
Bazele auditului financiar se adresează, în special, studenților ori cercetătorilor de la profil economic, și celor care își completează studiile economice. De asemenea, cartea este adresată tuturor cercetătorilor curioși de noutăți legislative și intrigi soluționate nu doar la nivel teoretic.
Produse asemanatoare
-
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Contabilitate. Volumul I
28,00 leiLucrarea de faţă prezintă elementele fundamentale ale contabilităţii dintr-o perspectivă teoretică şi practică, în scopul iniţierii celor care studiază contabilitatea şi tainele acesteia.
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Buchführung und Bilanzierung 2.Auflage
21,20 leiLucrarea de faţă prezintă într-o manieră accesibilă conceptele, regulile şi practicile specifice contabilităţii financiare. Autorul îşi propune să ofere cititorilor (studenţi sau chiar practicieni) modalităţile cele mai eficiente pentru înţelegerea şi aprofundarea secretelor contabilităţii financiare.
Lucrarea poate fi privită din două puncte de vedere: primul – ca un mijloc de continuare şi de aprofundare a cunoştinţelor dobândite de studenţi în anul anterior; al doilea – ca un instrument de lucru şi perfecţionare pentru cei ce deja „ştiu ceva”.
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Control financiar și expertiză contabilă. Ediția a treia
73,20 leiÎn ediția a treia a lucrării Control financiar si expertiză contabilă, domnul profesor a realizat o documentare de specialitate care oferă cititorului o prezentare actuală și sinoptică a procedurilor și tehnicilor de control financiar utilizate de majoritatea experților și profesioniștilor (contabili și consilieri fiscali) din practica financiară și fiscală din România.
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Consolidated Accounting
8,85 leiLucrarea „Consolidated Accounting” îşi propune să prezinte aspectele actuale ale contabilităţii grupurilor de societăţi şi consolidării conturilor. Scenariul va cuprinde, în mod esenţial, elemente reglementare, metodologice şi, mai ales, cazuri practice. Cititorii vor găsi în carte un ansamblu de metode, tehnici, procedee şi suporturi utilizate de grupurile de societăţi. Numeroasele studii de caz se constituie într-o tablă de valori a metodelor de consolidare, proiectate în spiritul standardelor contabile internaţionale (IAS/IFRS).
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Creativitate vs fraudă în controlul de gestiune
20,20 leiCartea se identifica printr-un set de contribuţii semnificative care vizează: studierea stadiului actual al cunoaşterii privind provocările actuale ale controlului de gestiune şi, în special, analizele critice ale celor mai importante instrumente; studierea implicaţiilor culturale în definirea obiectivelor şi adoptarea unor sisteme de control de gestiune; descrierea contextului naţional actual, în scopul identificării necesitaţilor, dificultăţilor şi oportunităţilor privind implementarea practică a unui sistem de control de gestiune; proiectarea unui sistem de control de gestiune care să fie adecvat necesitaţilor anumitor tipuri de organizaţii; prezentarea proceselor de implementare efectivă a unor sisteme de control de gestiune, inclusiv a efectelor şi comportamentelor generate; identificarea şi prezentarea unui set de tehnici de contabilitate creativă, în contextul practic al sistemelor implementate, inclusiv consecinţele asupra calităţii informaţiei contabile.
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Introducere în contabilitate. Aplicaţii. Ediția a șaptea, revăzută și adăugită
26,00 leiLucrarea analizează şi detaliază conceptele specifice contabilităţii prin adordarea graduală a informaţiilor, de la cele mai simple şi mai cunoscute noţiuni către noţiunile şi termenii specifici limbajului contabil: structuri ale situaţiilor financiare, analiză contabilă, ciclul contabil; utilizatorii acestui material vor putea înţelege procesul de înregistrare al tranzacţiilor şi evenimentelor şi prezentarea lor în situaţiile financiare.
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Control financiar şi expertiză contabilă. Ediţia a doua
44,50 leiLucrarea oferă o modalitate originală de abordare a problematicii referitoare la conceptele şi practicile specifice controlului financiar, respectiv a expertizei contabile, atât din punct de vedere teoretic, cât şi practic. Fără a detalia în mod excesiv valentele informaţionale ale domeniului analizat, materialul surprinde aspecte variate.
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Contabilitate financiară. Perspectiva principiilor contabile
50,50 leiGândită şi elaborată din perspectiva oferirii unei imagini pertinente asupra unei problematici importante pentru demersul financiar-contabil – aplicarea principiilor contabile, lucrarea atrage atenţia prin conţinutul acoperitor, prin forţa argumentelor şi prin calitatea exemplelor prezentate. Abordarea de la simplu la complex şi de la facil la greu, prin furnizarea tuturor răspunsurilor necesare, asigură şansa succesului tuturor celor care sunt interesaţi să cunoască domeniul, să aprofundeze şi chiar să performeze în domeniul financiar-contabil.
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
