
Imaginea și comportamentul organizațional în situații de risc, conflict, criză
| Coordonator | |
|---|---|
| Autori | Silvia Elena Popescu, Claudia Elena Paicu, Roxana Lucia Mihai |
| Anul apariției | |
| ISBN | 978-606-505-267-3 |
7,90 lei
Lucrarea de față se adresează tuturor celor interesați în studierea comunicării economice dintr-un alt punct de vedere – cel al gestionării situațiilor de risc, conflict și criză în cadrul organizațiilor – reprezentând un ghid util pentru înțelegerea și interpretarea așa-numitei „intervenții comunicaționale” la nivelul organizațiilor și a adaptării lor la cotidian.
Organizația, prezență dinamică în viața colectivităților umane moderne, necesită un studiu permanent, atât din punct de vedere economic, cât și comunicațional. Astfel, comunicarea și limbajul organizațional modern vin să genereze noi modalități teoretice și practice de afirmare, ce conduc spre „nuanțarea” mesajelor dintre organizație și publicul său.
Pornind de la aceste considerente, lucrarea de față se adresează tuturor celor interesați în studierea comunicării economice dintr-un alt punct de vedere – cel al gestionării situațiilor de risc, conflict și criză în cadrul organizațiilor – reprezentând un ghid util pentru înțelegerea și interpretarea așa-numitei „intervenții comunicaționale” la nivelul organizațiilor și a adaptării lor la cotidian.
Produse asemanatoare
-
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Negotiation and conflict management
33,60 leiAutoarea cărții „Negotiation and conflict management” își propune să prezinte cititorului negocierea comercială față-în-față și managementul conflictului.
Prima parte tratează aspecte teoretice ale celor două domenii: principiile negocierii, limbajului non-verbal specific acestei situații de comunicare, fazele unei negocieri complete, tehnici și tactici de negociere, oferte și contra-oferte, argumente și contra-argumente, precum și modul în care pot fi tratate obiecțiile partenerilor, modalități specifice de gestionare a conflictelor comerciale, modele antropologice de analiză a culturilor nationale, atitudinea față de timp și de relațiile interumane, stiluri de negociere din diferite părți ale lumii.
Cea de-a doua parte a cărții cuprinde o serie de activități, atât individuale, cât și de grup, care își propun o aplicare practică a aspectelor teoretice prezentate în prima parte: jocuri argumentative, chestionare, studii de caz, brainstorming, mediere, simulări de negocieri comerciale.
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Du mot… à la communication d’affaires (De la cuvânt… la comunicarea de afaceri)
27,70 leiCartea îşi propune să răspundă la nevoile pe termen scurt şi pe termen lung ale studenţilor din anul III al programului de limbi moderne aplicate, adică să-i ajute, pe de o parte, să se pregătească pentru examenul de licenţă şi, pe de altă parte, să le furnizeze cunoştinţele şi abilităţile necesare pentru a comunica în lumea afacerilor.
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Comunicare și negociere în afaceri
16,10 leiManualul universitar se adresează studenților care se pregătesc în domeniul afacerilor și are ca scop să le dezvolte cunoștințele și abilitățile interpersonale necesare în diferitele ipostaze ale viitoarei lor activități profesionale. Sunt prezentate concepte și principii și sunt oferite instrumente pentru tratarea corectă a situațiilor de comunicare și pentru configurarea relațiilor de afaceri prin negociere.
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Comunicare 4.0. Tratat de comunicare în afaceri internaţionale
60,00 leiLucrarea este scrisă de un colectiv de autori care sunt membri ai Departamentului de Limbi Moderne şi Comunicare în Afaceri de la Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, lingvişti specializaţi în comunicarea profesională, care folosesc variate limbi moderne pentru a comunica atât academic, cât şi pentru a-i învăţa pe studenţii universităţii noastre diversele limbi pe care le folosim în lumea globalizată în care trăim astăzi.
Autoarele acestei cărți vor să demonstreze nu doar că putem discuta despre lucruri care ţin de domenii de avangardă şi de graniţă ale dezvoltării economice şi sociale, ci şi că este de datoria noastră morală şi profesională să discutăm despre aceste aspecte în limba română, ţinând-o astfel conectată la conversaţiile profesionale care se desfăşoară astăzi în lume.
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Comunicarea interculturală de afaceri
21,20 leiPrezenta lucrare îşi propune să descrie principalele situaţii de comunicare interculturală de afaceri și să compare stilurile de comunicare specifice diferitelor culturi.
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Theories and techniques of face-to-face communication
22,70 leiLucrarea cuprinde abordări teoretice și practice ale tehnicilor de comunicare față în față. Acest tip de comunicare permite un schimb mai bun de informații, deoarece vorbitorul și ascultătorul sunt capabili să vadă și să interpreteze atât limbajul corpului, cât și expresiile faciale.
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Understanding financial, commercial and legal documents in a globalised world
24,40 leiCartea este structurată în două secţiuni, o parte teoretică şi una aplicativă. Se pune accentul pe valorificarea practică a cunoştinţelor şi abilitaţilor dobândite de către studenţi prin oferirea de modele bilingve de documente financiar-bancare şi contracte utilizate în comerţul internaţional.
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Le message publicitaire
27,50 leiStudiul cuprinde aproximativ 800 de reclame din presa scrisă, ziare şi reviste din România, Franţa, Spania, Italia, prezentând tipurile de mesaj publicitar, crearea textului publicitar, adaptarea la public, caracteristicile enunţului publicitar.
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
