
Dreptul societar. Note de curs. Ediția a doua, revizuită și adăugită
9,80 lei
Cursul poate fi un instrument de bază în aprofundarea instituției societăților comerciale, a fondului de comerț și a altor participanți la dreptul societar.
Pentru că dreptul societar nu poate să se constituie ca o reglementare paralelă cu dreptul Uniunii Europene, s-a introdus și o sectiune care vizează directivele comunitare în domeniul societăților comerciale.
În elaborarea acestei cărți, s-a avut în vedere legislația adoptată până în septembrie 2014. Cursul de Drept societar se adresează studenților economiști și nu numai, propunându-și să contribuie la formarea unei gândiri economice și juridice în domeniul dreptului societar. Pentru realizarea acestui obiectiv, abordarea dreptului societar se face într-o manieră modernă, sub forma unor slide-uri, care vor ajuta atât studenții, cât și profesorii.
Cursul poate fi un instrument de bază în aprofundarea instituției societăților comerciale, a fondului de comerț și a altor participanți la dreptul societar.
Pentru că dreptul societar nu poate să se constituie ca o reglementare paralelă cu dreptul Uniunii Europene, s-a introdus și o sectiune care vizează directivele comunitare în domeniul societăților comerciale.
Lucrarea este în acelasi timp o provocare la noi reflecții în domeniul dreptului societar.
