
Bazele auditului intern
| Autori | |
|---|---|
| Anul apariției | |
| Format | A5 |
| Număr pagini | 177 |
| ISBN | 978-606-34-0551-8 |
La achiziția acestei cărți de pe site-ul Editurii ASE se va aplica un discount de 16% pentru toți cei care au conturi de site cu adrese de e-mail din domeniul @ase.ro
40,40 lei
Cartea se adresează, în special, studenților ori cercetătorilor de la profil economic, dar și celor care își completează studiile economice. De asemenea, cartea este adresată tuturor cercetătorilor curioși de noutăți legislative și intrigi soluționate nu doar la nivel teoretic.
Lucrarea Bazele auditului intern are ca obiectiv examinarea graduală a auditului intern, facând o incursiune în timp cu ajutorul literaturii de specialitate, pentru a putea previziona următoarea reformă în audit sau poate chiar estompa încă un val de glisade legislative inerente realității în continuă schimbare. În acest sens, autorii și-au propus să sintetizeze scopul fundamental al cărții prin prezentarea treptelor care sunt urcate de către studenții conștiincioși de azi și practicienii de valoare de mâine care și-au însușit legislația în vigoare și reușesc să scoată la iveală adevărul mușamalizat de către doritorii de profit nefondat din cadrul situațiilor financiare auditate.
Cartea se adresează, în special, studenților ori cercetătorilor de la profil economic, dar și celor care își completează studiile economice. De asemenea, cartea este adresată tuturor cercetătorilor curioși de noutăți legislative și intrigi soluționate nu doar la nivel teoretic.
Produse asemanatoare
-
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Basics of accounting. Solve and Learn. Case Studies/ Bazele contabilității. Rezolvă și învață. Studii de caz
39,90 leiLucrarea – ediție bilingvă engleză-română – prezintă, în trei părți, noțiunile de: active; datorii; capitaluri proprii; venituri și cheltuieli; bilanț contabil; cont de profit și pierdere; documente justificative; analiză, înregistrare, transcriere în registrul Cartea Mare și raportare; analiza contabilă a evenimentelor și tranzactiilor; Balanța de verificare; situațiile financiare.
Fiecare subiect este ilustrat prin studii de caz, scheme, explicații, presărate cu imagini care transformă cartea într-un instrument plăcut de lucru și învățare.
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Contabilitate financiară conform IFRS / IFRS Financial Accounting
30,10 leiCartea surprinde problematica complexă a referenţialului contabil internaţional, constituindu-se într-o nouă provocare adresată studenţilor şi profesorilor, experţilor şi auditorilor, economiştilor contabili şi normalizatorilor, altfel spus, tuturor celor care cotizează pentru promovarea în mediul românesc a unei contabilităţi moderne.
Ediția este bilingvă (română/engleză).
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Sisteme contabile și fiscale comparate
12,70 leiFăcând dovada calităților de specialist, cadru didactic cu o bogată experiență acumulată de-a lungul anilor, autoarea prezintă într-un stil clar, concis și la obiect problematica sistemelor contabile și fiscale, aplecându-se în mod special asupra contabilității anglo-saxone.
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Sustainability Reporting. A Case for Corporate Accountability
12,60 leiÎn contextul societăţilor comerciale, noţiunile de transparență şi responsabilitate trebuie înţelese într-un cadru normativ larg, care vizează aspecte precum guvernanţa corporativă, instrumentele financiare, sistemul contabil, responsabilitatea socială sau performanţa de mediu.
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Contabilitate publică
19,60 leiAutorii au surprins aspecte caracteristice contabilităţii instituţiilor publice din România, dezbătute prin raportare la reglementările naţionale în domeniu. Cartea se bazează pe descrierea practicilor de contabilitate specifice diferitelor tipuri de instituţii ce activează în sectorul public naţional. Lucrarea este structurata pe principalele clase de operaţiuni, care pot interveni în activitatea unei instituţii publice din momentul obţinerii finanţării şi până la întocmirea situaţiilor financiare.
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Contabilitate managerială şi audit financiar contabil. Studii practice – particularităţi din industria cărnii
29,00 leiAutorii îşi propun să demonstreze că, într-o întreprindere, având la dispoziţie două instrumente, prezentate în cadrul acestei lucrări (contabilitatea de gestiune bine pusă la punct și auditul financiar ca instrument de comunicare), deciziile asumate vor fi mult mai fundamentate şi vor avea mult mai multe sorţi de izbândă în mediul concurenţial.
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Introducere în contabilitate. Aplicaţii. Ediția a șaptea, revăzută și adăugită
26,00 leiLucrarea analizează şi detaliază conceptele specifice contabilităţii prin adordarea graduală a informaţiilor, de la cele mai simple şi mai cunoscute noţiuni către noţiunile şi termenii specifici limbajului contabil: structuri ale situaţiilor financiare, analiză contabilă, ciclul contabil; utilizatorii acestui material vor putea înţelege procesul de înregistrare al tranzacţiilor şi evenimentelor şi prezentarea lor în situaţiile financiare.
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Teoria generală a guvernanței corporative
24,00 leiÎn demersul acestei lucrări, autorul porneşte de la abordările prezentate în literatura de specialitate, privind existenţa unui potenţial conflict între teoria unicităţii puterii, susţinută de către curentul contractualist, şi teoria separaţiei puterilor, enunţată de către iluminişti. Pentru a-şi sutine ideile, autorul propune îmbunătăţirea cadrului teoretic actual privind guvernanţa corporativă, tratând o serie de teorii, precum: teoria separaţiei puterilor, teoria dreptului de proprietate, teoria libertăţii contractuale, teoria obligaţiilor complexe, teoria opozabilităţii, teoria nulităţii absolute şi teoria nulităţii relative, teoria răspunderii contractuale şi delictuale.
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
