
Contabilitate managerială şi audit financiar contabil. Studii practice – particularităţi din industria cărnii
| Autori | Georgiana Oana Stănilă, Adriana Florina Popa, Florin Dobre, Andreea Gabriela Ponorică |
|---|---|
| Anul apariției | |
| Format | 17/24 cm |
| ISBN | 978-606-505-749-4 |
29,00 lei
Autorii îşi propun să demonstreze că, într-o întreprindere, având la dispoziţie două instrumente, prezentate în cadrul acestei lucrări (contabilitatea de gestiune bine pusă la punct și auditul financiar ca instrument de comunicare), deciziile asumate vor fi mult mai fundamentate şi vor avea mult mai multe sorţi de izbândă în mediul concurenţial.
Autorii îşi propun să demonstreze că, într-o întreprindere, contabilitatea de gestiune bine pusă la punct, dinamică şi flexibilă, reprezintă un instrument puternic aflat la dispoziţia managerilor de pe toate nivelurile de conducere.
De asemenea, lucrarea relevă şi importanța pe care auditul financiar o are ca instrument de comunicare cu utilizatorii de situaţii financiare, cu privire la deciziile economice fundamentate.
Având la dispoziţie aceste instrumente, prezentate în cadrul acestei cărți, deciziile asumate vor fi mult mai fundamentate şi vor avea mult mai multe sorţi de izbândă în mediul concurenţial.
Produse asemanatoare
-
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Aplicarea conceptelor privind guvernanţa corporativă în cadrul entităţilor din România
24,00 leiPornind de la ideile anterioare, în care se prezintă conflictul dintre teoria unicităţii puterii şi teoria separaţiei puterilor, lucrarea abordează aspectele legate de aplicarea conceptelor privind guvernanţa corporativă în cadrul entităţilor din România. Pentru a îndeplini acest obiectiv al cercetării, în cadrul acestei lucrări sunt analizate principiile internaţionale privind guvernanţa corporativă, prin prisma normelor naţionale.
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Corporate governance and corporate social responsibility, the pillars of sustainability
21,90 leiContabilitatea (menţionată şi de Marin Sorescu, ca titlu al uneia dintre poeziile sale) este o lume a cifrelor. Totuşi, putem gândi şi dincolo de ele. Într-o lume în continuă schimbare, consumăm resurse în loc să încercăm să le câştigăm. Prin urmare, prezenta lucrare aduce în lumina reflectoarelor conceptele de guvernanţă corporativă, responsabilitate socială şi sustenabilitate, care au pătruns în viaţa organizaţiilor, în cele mai multe cazuri aducând multiple beneficii, în special pe linia satisfacţiei şi a atitudinii pozitive a tuturor părţilor interesate.
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Auditul intern în contextul guvernanței corporative
31,70 leiÎn cadrul prezentei lucrări, vom porni călătoria noastră prin a prezenta câteva noțiuni introductive privind auditul intern, evoluția și caracteristicile acestuia, continuând apoi cu o incursiune asupra cadrului conceptual de reglementare a acestuia.
Această carte este dedicată tuturor celor care sunt interesați de cunoașterea aspectelor privind auditul intern, organizarea și funcționarea acestuia în cadrul unei organizații, în contextul guvernanței corporative, atât studenților din cadrul programelor de licență și master care studiază Audit Intern, cât și publicului larg, dornic să pătrundă în domeniul auditului și al guvernanței corporative.
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Organizarea şi exercitarea auditului intern la nivelul instituţiilor bancare
23,30 leiCartea este un instrument de lucru deosebit de util, ce vine în sprijinul studenţilor dornici de a-şi îmbunătăţi cunoştinţele în ceea ce priveşte auditul intern în contextul guvernanței corporative, în special din segmentul sectorului bancar.
Totodată, ea furnizează practicienilor din zona instituţiilor bancare informaţii extrem de utile în ceea ce priveşte impactul auditului intern asupra performanţelor financiar-bancare şi modul în care pot contribui la accentuarea rolului acestuia în eficientizarea activităţii.Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Sisteme contabile și fiscale comparate
12,70 leiFăcând dovada calităților de specialist, cadru didactic cu o bogată experiență acumulată de-a lungul anilor, autoarea prezintă într-un stil clar, concis și la obiect problematica sistemelor contabile și fiscale, aplecându-se în mod special asupra contabilității anglo-saxone.
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Contabilitate financiară conform IFRS / IFRS Financial Accounting
30,10 leiCartea surprinde problematica complexă a referenţialului contabil internaţional, constituindu-se într-o nouă provocare adresată studenţilor şi profesorilor, experţilor şi auditorilor, economiştilor contabili şi normalizatorilor, altfel spus, tuturor celor care cotizează pentru promovarea în mediul românesc a unei contabilităţi moderne.
Ediția este bilingvă (română/engleză).
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Contabilitate managerială. Perspectiva deciziilor operaţionale
34,10 leiAceastă carte, înscrisă în domeniul contabilităţii manageriale, a fost elaborată de autori cu convingerea că este nevoie de concreteţe şi de substanţă pentru valorizarea unui demers de o importanţă covârşitoare pentru succesul afacerilor – calculul de cost. Conştienţi că este necesar un asemenea demers, care să producă o aşezare a lucrurilor la nivelul cunoaşterii, autorii oferă perspectiva de gestiune, pe care orice actor economic trebuie să şi-o dorească operaţionalizată la nivelul afacerii sale – de aici, caracterul aplicativ al lucrării.
Doar ajunsă în mâinile dumneavoastră, această lucrare capătă, cu adevărat, valoare. Doar supusă atentei dumneavoastră analize, lucrarea noastră va fi revelatoare de conţinut. Doar utilizată în cadrul activităţilor curente – de învăţare (studenţi), de aplicare a demersului contabil (practicieni), de studiu (universitari) sau de lectură (pentru cei care doresc să deprindă tainele conducerii afacerilor) – lucrarea prinde viaţă.
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Bazele contabilității. Aplicații. Ediția a doua
18,60 leiLucrarea cuprinde trei părți, la sfârșit fiind prezentat și un plan de conturi.
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
