Recommended Books
-
Contabilitatea și fiscalitatea asocierilor în participație
26,50 leiCartea vine în sprijinul studenților, profesioniștilor contabili și fiscali, dar și al tuturor celor interesați de o astfel de asociere, ce nu dobândește personalitate juridică, respectiv managerilor de companii, acționarilor și asociaților în cadrul unor societăți comerciale, precum și oricăror alte persoane interesate de acest gen de asociere.
-
Business Intelligence. Teorie și practică
36,30 leiScopul principal al acestei cărți este de a familiariza utilizatorii finali, precum și profesioniștii IT cu problema realizării soluțiilor de business intelligence.
De asemenea, autorii speră că lucrarea va deveni un ghid util pentru realizarea tezelor de absolvire sau de master în domeniul aplicațiilor de business intelligence.
-
Bibliotecari în slujba Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale din București. Christina Tuduri și Theodor Ludu
18,60 leiPe lângă datele biografice ale celor două personalități, autorul prezintă și realizările acestora în fruntea bibliotecii AISCI, bogata activitate publicistică din domeniul bibliologic, precum și preocupările lor în diverse domenii conexe.
-
Bibliotecari în slujba Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale din București
Istoricul instituțiilor este, la noi, un domeniu de dată relativ recentă. Nici instituțiile înseși nu sunt mai vechi, pentru că mai toate au fost create abia începând cu ultimul pătrar al secolului al XIX-lea. De aceea este cu atât mai surprinzător că pentru unele dintre ele, chiar fondate în prima jumătate a secolului al XX-lea, s-au uitat, pierdut, risipit date despre oamenii care le-au creat, le-au organizat ori le-au condus.
-
Arhitecturi informaţionale agile în mediul colaborativ de afaceri
16,90 leiCartea este elaborată în mod gradual, concis şi coerent, vizând atât aspecte de ordin organizaţional (modele de afaceri, procese interorganizaţionale, managementul cunoştinţelor, cadrul decizional, arhitecturi etc.), cât şi aspecte de ordin tehnologic (abordările metodologice şi metodele de dezvoltare descrise).
-
Aplicarea conceptelor privind guvernanţa corporativă în cadrul entităţilor din România
24,00 leiPornind de la ideile anterioare, în care se prezintă conflictul dintre teoria unicităţii puterii şi teoria separaţiei puterilor, lucrarea abordează aspectele legate de aplicarea conceptelor privind guvernanţa corporativă în cadrul entităţilor din România. Pentru a îndeplini acest obiectiv al cercetării, în cadrul acestei lucrări sunt analizate principiile internaţionale privind guvernanţa corporativă, prin prisma normelor naţionale.
-
Analiza rigidităților pieței muncii în România
17,60 leiRigiditatea pieței muncii este o problemă foarte importantă pentru economiile lumii, mai ales pe timp de criză, când nevoia de a face față competiției solicită creșterea capacității angajaților și angajatorilor de a se adapta nevoilor pieței.
-
Algoritmi şi tehnici de programare. Aplicaţii
14,80 leiLucrarea conţine exemple de rezolvare a problemelor folosind algoritmii şi tehnicile de programare studiate la cursul omonim, constituindu-se atât ca suport de seminar, cât şi ca material pentru studiul individual.
-
Wissensmanagement fur Unternehmensfuhrung (Managementul cunoașterii pentru conducerea întreprinderii)
14,50 leiLucrarea este destinată studenților de la masterat, anul întâi, secția de limbă germană a Facultății de Administrarea Afacerilor în limbi străine, pentru a înțelege cum pot fi utilizate soluțiile de management al cunoștințelor pentru a crea valoare economică.
-
Volei. Noțiuni teoretice de bază
23,50 leiLucrarea se adresează tuturor celor care doresc să pătrundă în domeniul jocului de volei, atât ca sport de masă, cât și ca sport de performanță. Prezenta lucrare poate fi de ajutor tinerilor sau persoanelor care doresc să practice acest frumos joc de echipă, dar și specialiștilor în domeniu.
-
Teoria actuarială a asigurărilor
23,70 leiCartea se adresează atât studenţilor care doresc să aprofundeze domeniul asigurărilor, cărora le oferă cunoştinţe necesare privind utilizarea instrumentelor actuariale în activitatea de managementul riscurilor, cât şi specialiştilor, contribuind la dezvoltarea capacităţii acestora de a soluţiona cu operativitate problemele din ce în ce mai complexe impuse de practică asigurărilor.
-
Studiu privind stresul organizațional și climatul muncii (Ediția a doua, revizuită și adăugită)
23,30 leiPrin această lucrare, autorul a urmărit, pe de o parte, cunoașterea problematicii complexe a stresului organizațional de către cei interesați, propunând modalități concrete de combatere a acestuia, iar pe de altă parte, înțelegerea, cât mai exactă, a aspectelor legate de relațiile interumane și dezvoltarea lor, în cadrul colectivităților socioprofesionale.
-
Soluţii informatice şi economice pentru integrarea pieţelor de instrumente financiare
25,10 leiÎn această carte sunt analizate abordări diferite de integrare (cum ar fi portaluri, SOA, EAI). Arhitectura propusă, care este prezentată până la nivel de implementare, integrează sistemele informatice la nivel de departament dintr-o companie de brokeraj, şi acest sistem integrat cu pieţele bursiere.
-
Romanian migration and remittances in an economic crisis context
16,50 leiCartea umple un gol în literatura de specialitate prin furnizarea de dovezi empirice cu privire la factorii care determină emigrarea, exodul creierelor, migraţia de întoarcere şi comportamentul de remitere al emigranţilor români în contextul recentei crize economice, folosind date noi, generate printr-un sondaj on-line realizat în rândul emigranţilor români din întreaga lume.
-
Rețele neuronale artificiale. Teorie și aplicații
52,40 leiDomeniu nou al științei, inteligența artificială s-a dezvoltat mai întâi în sfera tehnică, de dată recentă fiind unele aplicații în sfera economică, și aceasta nu din cauza lipsei de necesitate sau a calității rezultatelor obținute, ci a titlului de noutate, zilnic fiind făcuți pași importanți în aplicarea cu succes a acestei științe și în sfera economică. Se poate spune, fără lipsă de modestie, că aplicarea rețelelor neuronale în domeniul economic aduce progrese importante, putând fi considerată, pe buna dreptate, una dintre cele mai mari provocări în domeniul inteligenței artificiale.
-
Rețele de calculatoare
21,70 leiCartea, structurată în 7 capitole, prezintă cititorilor conceptele fundamentale utile pentru înțelegerea arhitecturii rețelelor de calculatoare și lărgește perspectivele de utilizare mai eficientă a resurselor acestora.
-
Psihosociologia vieţii cotidiene. Despre interacţiunea om-animal
26,20 leiAceastă carte reprezintă o reflecţie la înţelegerea comportamentului celorlalte specii cu care împărţim ecosistemul, la decență, normalitate, afecţiune şi echilibru în relaţia cu animalele din imediata noastră apropiere, dar şi faţă de celelalte, fără de care viaţa noastră ar fi mai pustie sau chiar foarte greu de conceput.
-
Modelarea structurată a produselor software
22,00 leiLucrarea este axată pe descrierea modelelor şi a tehnicilor aferente, utilizate în dezvoltarea aplicaţiilor informatice cu baze de date. Au fost vizate modelele care şi-au demonstrat viabilitatea în decursul anilor şi care continuă să fie implementate cu succes şi în prezent: modelul relaţional, modelul entitate-asociere, modele dinamice şi funcţionale.
-
Modelarea sistemelor energetice prin tehnici de echilibru general
23,70 leiLucrarea abordează teoria echilibrului general, care a devenit unul dintre domeniile fundamentale de cercetare economică şi reprezintã un instrument eficient de analiză cantitativă privind aplicarea unor politici economice în domenii precum: politică fiscală, politică de comerţ internaţional, politici energetice, politici de protecţie a mediului înconjurător.
-
Metodica învăţării tacticii jocului de volei în învăţământul superior de neprofil
11,70 leiTactica ar putea fi definită ca totalitatea acţiunilor individuale şi colective ale jucătorilor în atac şi în apărare, acţiuni motivate şi raţionale, organizate şi coordonate unitar în limitele regulamentului de joc, în funcţie de calităţile şi particularităţile echipei proprii, dar şi de lipsurile în pregătire ale adversarului.




















