
Reorganizarea entităților economice. Ediția a doua
| Autor | |
|---|---|
| Anul apariției | |
| Format | 17/24 cm |
| Număr pagini | 260 |
| ISBN | 978-606-34-0393-4 |
La achiziția acestei cărți de pe site-ul Editurii ASE se va aplica un discount de 16% pentru toți cei care au conturi de site cu adrese de e-mail din domeniul @ase.ro
62,70 lei
Această a doua ediție este laborioasă, fiind un recurs la comparație, prin care se elucidează toate necunoscutele. Este, în consecință, extrem de utilă nu numai studenților economiști și masteranzilor, ci și practicienilor în contabilitate.
Lucrarea este densă, compactă, structurată în două părți, în care autoarea propune multe teme de interes pentru cei care studiază domeniul de graniță al reorganizărilor. În acest sens, în prima parte sunt prezentate exhaustiv aspectele ce vizează dizolvările, reorganizările, prevenția insolvenței dar și insolvența, neuitând retragerea sau excluderea unor asociați. În cea de-a doua parte, se analizează fuziunile și cazurilor lor particulare, divizarea și aportul parțial de active. Astfel, se parcurg etapele demersului științific plecând de la reglementarea juridică, continuând cu evaluarea și calculele financiare obligatorii, și sfârșind cu aspectele fiscale și contabile.
Această a doua ediție este laborioasă, fiind un recurs la comparație, prin care se elucidează toate necunoscutele. Este, în consecință, extrem de utilă nu numai studenților economiști și masteranzilor, ci și practicienilor în contabilitate.
Produse asemanatoare
-
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
CONTABILITATE. Volumul 1: Concepte, principii și reguli specifice reprezentării contabile. Volumul 2: Modelarea contabilă a activităților economice
65,00 leiÎn aceste două volume, autorii prezintă contabilitatea ca limbaj al afacerilor, deoarece contabilitatea oferă și comunică informații despre evoluția afacerilor fiecărei companii. Cititorul va descoperi cum este codificat și cum poate decodifica limbajul afacerilor cu ajutorul contabilității.
Cele două volume ale lucrării CONTABILITATE (volumul 1: Concepte, principii și reguli specifice reprezentării contabile și volumul 2: Modelarea contabilă a activităților economice) se vând doar împreună.
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Contabilitate managerială. Perspectiva deciziilor operaţionale
34,10 leiAceastă carte, înscrisă în domeniul contabilităţii manageriale, a fost elaborată de autori cu convingerea că este nevoie de concreteţe şi de substanţă pentru valorizarea unui demers de o importanţă covârşitoare pentru succesul afacerilor – calculul de cost. Conştienţi că este necesar un asemenea demers, care să producă o aşezare a lucrurilor la nivelul cunoaşterii, autorii oferă perspectiva de gestiune, pe care orice actor economic trebuie să şi-o dorească operaţionalizată la nivelul afacerii sale – de aici, caracterul aplicativ al lucrării.
Doar ajunsă în mâinile dumneavoastră, această lucrare capătă, cu adevărat, valoare. Doar supusă atentei dumneavoastră analize, lucrarea noastră va fi revelatoare de conţinut. Doar utilizată în cadrul activităţilor curente – de învăţare (studenţi), de aplicare a demersului contabil (practicieni), de studiu (universitari) sau de lectură (pentru cei care doresc să deprindă tainele conducerii afacerilor) – lucrarea prinde viaţă.
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Consolidated Accounting
8,85 leiLucrarea „Consolidated Accounting” îşi propune să prezinte aspectele actuale ale contabilităţii grupurilor de societăţi şi consolidării conturilor. Scenariul va cuprinde, în mod esenţial, elemente reglementare, metodologice şi, mai ales, cazuri practice. Cititorii vor găsi în carte un ansamblu de metode, tehnici, procedee şi suporturi utilizate de grupurile de societăţi. Numeroasele studii de caz se constituie într-o tablă de valori a metodelor de consolidare, proiectate în spiritul standardelor contabile internaţionale (IAS/IFRS).
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Contabilitate financiară conform IFRS / IFRS Financial Accounting
30,10 leiCartea surprinde problematica complexă a referenţialului contabil internaţional, constituindu-se într-o nouă provocare adresată studenţilor şi profesorilor, experţilor şi auditorilor, economiştilor contabili şi normalizatorilor, altfel spus, tuturor celor care cotizează pentru promovarea în mediul românesc a unei contabilităţi moderne.
Ediția este bilingvă (română/engleză).
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Control financiar şi expertiză contabilă. Ediţia a doua
44,50 leiLucrarea oferă o modalitate originală de abordare a problematicii referitoare la conceptele şi practicile specifice controlului financiar, respectiv a expertizei contabile, atât din punct de vedere teoretic, cât şi practic. Fără a detalia în mod excesiv valentele informaţionale ale domeniului analizat, materialul surprinde aspecte variate.
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Introducere în contabilitate. Aplicaţii. Ediția a șaptea, revăzută și adăugită
26,00 leiLucrarea analizează şi detaliază conceptele specifice contabilităţii prin adordarea graduală a informaţiilor, de la cele mai simple şi mai cunoscute noţiuni către noţiunile şi termenii specifici limbajului contabil: structuri ale situaţiilor financiare, analiză contabilă, ciclul contabil; utilizatorii acestui material vor putea înţelege procesul de înregistrare al tranzacţiilor şi evenimentelor şi prezentarea lor în situaţiile financiare.
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Audit financiar
49,90 leiPrin conţinutul său, cartea se adresează, în primul rând, studenţilor din învăţământul economic, dar şi celor care doresc să cunoască şi să aprofundeze acest domeniu ce reprezintă o condiţie “sine qua non” a funcţionării organizaţiei.
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului. -
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Sisteme contabile și fiscale comparate. Ediția a doua
22,20 leiPe parcursul celor șase capitole, autoarea efectuează o incursiune în sistemele contabile ale lumii. Capitolul ce privește fiscalitatea abordează teme de interes, precum existența firmelor offshore din paradisurile fiscale.
Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
