Ecolonomia este învățătura sistemică, înțeleaptă, despre sănătatea întregului viu comun – natural și creat – în circumstanțe inevitabile ale incertitudinii și certitudinii morții individului uman, al limitării și transformării continue a universului nostru.

Avem nevoia de a însănătoși democrația, guvernarea și viața unei societăți, punând ideile-sămânță ale Oamenilor Aleși în slujba transformărilor și schimbărilor interioare ale ființei umane, ca tendință către o nouă paradigmă. Doar atunci când schimbarea se produce din interior spre exterior, spune Stephen R. Covey, ca „rebeliune” transformatoare pe Sens, acest proces va fi exteriorizat prin acte și fapte de comportament uman, individual și instituțional.

Doctrina ecolonomică pornește de la faptul că legile universale, în care se află planeta Pământ, guvernează și viața socială creată, transformările și schimbările ei în funcție de particularitățile formelor de manifestare a acestora. Principiile Doctrinei ecolonomice fac legătura dintre exigențele acestor legi universale și nevoile aplicării lor în realitățile create. Amintim:

• Întregul viu comun este superior realității create. Transformările și schimbările care intervin în mediul creat de om trebuie să reflecte aceste exigențe universale, să fie în armonie cu așteptările, aspirațiile și țelurile generațiilor umane. Numai ce corespunde exigenței acestora este considerat durabil și în armonie cu mișcarea „întregilor vii integrați”.
• Unitatea ca armonie a întregilor are prioritate față de conflictul părților, în sensul că exigențele legilor universale au legătură directă cu întregul, în timp ce conflictele sunt cele care implică mișcarea. Și unitatea și conflictul sunt permanente, importantă este tendința lor în timp. Întotdeauna, întregul este superior părților, iar unde este unitate sunt și premisele armoniei.
• Un mediu creat sănătos este cel aflat în armonie cu exigențele lumii vii, prin acordare, coerență și rezonanță în fiecare timp de așteptare în care urmează să se producă.
• Flexibilitatea parametrilor de stare ce definesc echilibrele homeostaziei vieții economice și sociale, reprezintă o sursă a unei mișcări sănătoase în limitele mini-max-ului ce ne tulbură homeostazia vieții. O nouă dinamică se bazează pe flexibilitatea ideilor ce se încadrează în tendința dominantă, cerută de torentul evoluției.
• Elementele ce definesc circumstanțele inevitabile ale întregului viu comun, în frunte cu incertitudinea, limitarea și certitudinea morții indivizilor umani, impun eforturi conjugate, bazate pe regula câștig-câștig, pentru toți participanții la transformare și schimbare, din natură și societate.
• Ca trăsătură esențială a întregului viu, libertatea de mișcare, de evoluție este una de natură iubitoare, responsabilă și conștientă. Libertatea fără iubire poate să fie o nenorocire.
• Timpul „întregilor vii integrați” de a apărea și a se transforma și schimba în noi forme de energie, este superior spațiului în care coexistă aceștia, prin verificarea sănătății tendinței dominante, Sensului Rostului mișcărilor continue.
• Izvorâtă din incertitudini și din nevoia de a forma o ființă umană simțitoare, liberă în responsabilitate, educația începe procesul cunoașterii cu cei 7 ani de acasă, prin punerea bazelor valorice ale conviețuirii și continuă ca un proces permanent de învățare și dezvățare, pe Sensul și tot restul vieții. Desfășurarea acestui proces permanent, în iubire și înțelegerea integrală a vieții ca existență în relație, reprezintă condiția și expresia formării omului, iubitor de Naturalitate și Adevăr, de Oameni și de Frumos.

Aceste principii, în unitatea și interdependența lor, privesc o complexitate deschisă a universului nostru, a cărei înțelegere ne poate ajuta s-o trăim în armonie, să folosim cunoașterea științifică pentru binele omului și a tuturor oamenilor, să creăm un sol social-spiritual fertil solidarității și cooperării umane, compasiunii și comuniunii sociale, ca sol al Păcii sănătoase, durabile, frumoase și prietenoase cu mediul. Nu poți să ai oameni sănătoși în armonie cu ei înșiși, cu semenii și întregul viu, cu divinitatea, decât într-un mediu comun, echilibrat, sănătos care ne găzduiește prețuindu-ne.

Credința este o valoare dumnezeiască întru speranță. Nu se poate „trăi împreună” fără această valoare. Valorile derivate sunt produsul interacțiunii credinței întru speranță cu trăirea noastră în relație: cu cine suntem, cu semenii și întregul viu, cu divinitatea. Această trăire ca existență în relație, are nevoie de forme concrete de manifestare a comportamentelor umane.

Una din valorile derivate ale trăirii noastre împreună este familia umană, primul neam omenesc, bazată pe iubire și pe victoria vieții. În acest sens, valoarea familiei umane, ca neam omenesc, transformă iubirea bărbat-femeie în victoria naturală, permanentă a vieții. Iată de ce, interacțiunea cu valoarea credinței trebuie să conducă la: Da iubirii! Da vieții! Da speranței!

Pe șirul neîntrerupt al valorilor derivate, după familia umană integrăm comuniunea socială ca sol social-spiritual fertil pentru trăirea în armonie a familiilor umane. Cultivarea acestei valori trebuie să fie un proces permanent care începe cu primii ani de viață din familia umană. Se constituie cu educația social-instituțională, în diferitele ei forme de manifestare, cu educația prin muncă etc. Credem că această comuniune socială trebuie interpretată și practicată și din perspectiva sănătății întregului viu. În acest sens, este de dorit să învățăm și să practicăm regulile: Da înțelegerii! Da respectului reciproc! Da bună voirii între oameni! Da armoniei natural-uman-social etc.!

Timpul spațiului, în care coexistăm și ne succedem ca generații social-umane, transformă Credința întru Speranță, în valoarea numită Patrie. Aici, întâlnim un întreg viu natural-uman-social, care a devenit și continuă să devină cel mai fertil sol natural, cultural, tradițional, social-spiritual, pentru așezarea neamurilor omenești – numite popoare. Valoarea Patriei integrează într-un sistem toți factorii istorici, culturali, religioși, economici, sociali și naturali care servesc apărării vieții și sănătății „întregilor vii integrați”. În acest sens, am putea promova continuu elemente de sănătate ale patriotismului curajos, creativ, critic, coerent și constructiv.

Da iubirii de Naturalitate, de Adevăr, de Frumos, de Tradiții bazate pe cultura armoniei vieții și înțelegerii! Da păcii sociale pentru buna conviețuire! Da poporului care trăiește în iubire, armonie și bună vecinătate! Puterea iubitoare a unei asemenea valori este ridicată de Papa Francisc pe culmea credinței întru speranță, când afirmă că, planeta Pământ pe care ne aflăm este „patria” noastră, iar omenirea care trăiește prin bunăvoința acesteia este „poporul” acestei Patrii. În esență, suntem o Patrie și un Popor, ca „întregi vii integrați”! Nu avem decât șansa „trăirii împreună”, în armonie și iubire.

Raționalitatea ecolonomică, valoarea ei, este legată nu numai de piață ci și de viață, de sănătatea întregului viu comun. În această valoare decurge și conceptul de eficiență ecolonomică, care integrează deopotrivă exigențele „întregilor vii integrați”.***