Măsurarea performanţei întreprinderilor şi riscul denaturării informaţiei în controlul de gestiune
23,30 lei
Cartea surprinde problematica complexă şi delicată a sistemelor de control de gestiune, urmărind o serie de obiective: analiză critică a instrumentelor controlului de gestiune utilizate la nivel naţional şi internaţional; necesitatea implementării unui sistem de control de gestiune; posibilităţile de implementare a unor sisteme de control de gestiune, în contextul mediului românesc; dificultăţile de implementare şi post-implementare; tentaţiile şi riscurile denaturării informaţiilor în controlul de gestiune; identificarea şi analizarea anumitor metode de contabilitate creativă în controlul de gestiune.

Poziţia privilegiată în cadrul lucrării este reprezentată de cercetarea de tip experiment, care a presupus accesul direct la subiecţii analizaţi şi cercetarea de tip studiu de caz, implicând analiza şi interpretarea anumitor particularităţi existente. Ca elemente de noutate, în comparaţie cu multe alte lucrări în domeniu, în contextul ţării noastre şi în condiţii de reformă se remarcă formularea unor soluţii practice pentru îmbunătăţirea arsenalului de instrumente utilizabile pe plan mondial în controlul de gestiune, care îşi găsesc aplicare şi în ţara noastră.
Contribuţiile proprii ale lucrării sunt evidenţiate, în special, la nivel aplicativ, aspect evident datorat tipurilor de cercetări desfăşurate. Concluziile rezultate pot reprezenta un punct de pornire în elaborarea unui cadru conceptual de control de gestiune în ţara noastră şi pot contribui la schimbarea mentalităţilor învechite privind controlul, în general. Având în vedere aceste elemente, cartea poate fi considerată deosebit de utilă masteranzilor, doctoranzilor şi specialiştilor în domeniul contabilităţii şi controlului de gestiune.