
Marketing relaţional: o abordare din perspectiva domeniului financiar-bancar
45,50 lei
Scopul lucrării este de a dovedi utilitatea abordării marketingului relaţional în domeniul financiar-bancar şi de a promova acest concept ca fiind cea mai recentă etapă în evoluţia literaturii şi practicii de marketing.
Scopul lucrării este de a dovedi utilitatea aplicării marketingului relaţional în domeniul financiar-bancar şi de a promova acest concept ca fiind cea mai recentă etapă în evoluţia literaturii şi practicii de marketing. Potrivit acestei orientări, obiectivele organizaţionale se deplasează către dezvoltarea unui portofoliu de relaţii profitabile şi reciproc avantajoase atât cu clienţii, cât şi cu ceilalţi parteneri de interes ai companiei. Necesitatea de a avea clienţi loiali este explicată prin efectele favorabile ale retenţiei clienţilor asupra stabilităţii şi profitabilităţii organizaţiilor, şi totodată prin creşterea costurilor de atragere a clientelei în multe sectoare economice.
Alegerea contextului pentru elaborarea conţinutului acestei cărţi a avut ca punct de plecare particularităţile ce caracterizează relaţiile de afaceri în acest domeniu de activitate, precum şi dinamismul accentuat cunoscut de industria financiar-bancară pe plan internaţional, dinamism concretizat într-o serie de schimbări majore în domeniul legislativ, tehnologic şi concurenţial.
Prin conţinut, mod de tratare şi formă, lucrarea se adresează unui public larg, format din studenţi, masteranzi, dar şi practicieni din domeniul marketingului şi din sfera serviciilor financiar-bancare.
