Lucrarea pornește de la ideea că managementul resurselor umane (MRU) a dus, în principal, la modificarea funcției de personal a firmelor (a conducerii sau gestiunii personalului/resurselor umane), pe măsură ce acest nou mod de a înțelege locul și rolul resurselor umane în intreprindere, pe de o parte, și rolul și „obligațiile” acesteia (ale întreprinderii) față de om, pe de altă parte, își fac loc în practica conducerii personalului.

Lucrarea face o analiză a rolului culturii asupra dezvoltării economice a României.
Astfel, se prezintă dezvoltarea culturii antreprenoriale din țara noastră după 1990, punându-se accentul pe: schimbarea paradigmei sociale, primii antreprenori, evoluțiile din anii 2000 sau impactul crizei economice. Autorul analizează influența ortodoxismului asupra culturii muncii din România, explicând rolul bisericii de-a lungul istoriei, dar și relația dintre biserică și stat. Sunt prezentate regiunile istorice ale României, din punctul de vedere al principalilor indicatori macroeconomici, dar și din punct de vedere cultural. Un important capitol este acela al analizei relațiilor economice dintre România și vecinii săi, făcând o paralelă a evoluției schimburilor economice, încadrate într-o paradigmă culturală.