Cartea este o minuţioasă refacere a zilei de 28 iunie 1883 în biografia politică a lui Eminescu. Sunt aduse şi comentate mărturii din presă, din arhive, din scrisori, amintiri şi comentarii despre poet, totul cu scopul de a afla cât a fost boală omenească şi cât a fost intervenţie brutală, care a dus la îndepărtarea pentru totdeauna a lui Mihai Eminescu din presă şi din viaţa publică.

Eminescu nu era un simplu articlier la ziarul Timpul, el dezvoltă adevărate teorii sociale, economice şi politice, toate incomode şi, mai ales, nepotrivite în contextul în care, prin alianţa care se discuta la nivelul cel mai înalt european, ţara noastră trebuia să renunţe la apărarea românilor din Transilvania, lăsând definitiv soarta lor în mâinile Imperiului Austro-Ungar. Pe de altă parte, Eminescu era un puternic agent de influenţare a opiniei publice, scrisul său fiind mereu aşteptat, temut şi respectat.

Autorul arată cum toţi prietenii lui Eminescu, începând cu junimiştii de frunte, ca Titu Maiorescu, Theodor Rosetti ori Iacob Negruzzi, şi sfârşind cu ziariştii foarte apropiaţi, ca Ioan Slavici ori I.L. Caragiale, părăsiseră, de fapt, această corabie pentru a se îmbarca în echipele puterii, poetul rămânând singurul ziarist  pe baricadele opoziţiei, alături de câţiva membri marcanţi ai acesteia, ca Al. Lahovari ori Mihail Kogălniceanu, care, însă, erau oameni politici, parlamentari angajaţi, nu ziarişti propriu-zişi. Mai mult, propriul său ziar, Timpul, care a câştigat victorii de presă răsunătoare datorită lui Eminescu, ei bine, ziarul îşi schimbă direcţia şi orientarea şi imediat confirmă nebunia marelui gazetar.

Cartea desfăşoară cu febrilitate documente de acest fel, rezultând un Eminescu tragic, prins într-o  capcană fără putinţă de ieşire, dar în acelaşi timp puternic, luptător: el a căzut luptând.