
Drept roman
32,80 lei
În speranța că studenții anului I vor înțelege caracterul de alfabet juridic pe care îl are dreptul roman, fără de care înțelegerea oricărei alte ramuri de drept este îngreunată, fără de care însuși angrenajul normativ al dreptului Uniunii Europene poate părea un labirint greu descifrabil, autoarea a conceput lucrarea pentru a fi un însoțitor de drum în studiul acestei discipline complexe. Astfel, sunt expuse exhaustiv atât părțile care țin de cadrul istoric, cât și contractul de vânzare, unul dintre pilonii dezvoltării relațiilor comerciale și a economiei romane, prezentând în mod sintetic celelalte contracte.
Autoarea a conceput lucrarea pentru a fi un „vademecum”, un însoțitor de drum în una dintre cele mai complexe (și, nu arareori, înfricoșătoare, pentru studenți) discipline pe care studentul la Drept, în anul I, trebuie să le studieze. Provocarea pe care o implică redactarea unei lucrări adresate studenților se multiplică așadar prin prisma materiei tratate.
Sunt expuse in extenso părțile care țin de cadrul istoric, de Legea celor XII Table, de izvoare, de sistematizarea legislativă a lui Justinian, tocmai pentru că gradul lor de complexitate necesită o lectură mai aprofundată pentru a fi în mod corespunzător înțelese. De asemenea, în materia contractelor, lucrarea tratează extensiv contractul de vânzare, unul dintre pilonii dezvoltării relațiilor comerciale și a economiei romane, prezentând în mod sintetic celelalte contracte. Toate acestea, păstrată fiind o subtilă speranță că studenții anului I vor înțelege caracterul de alfabet juridic pe care îl are dreptul roman, fără de care înțelegerea oricărei alte ramuri de drept este îngreunată, fără de care însuși angrenajul normativ al dreptului Uniunii Europene poate părea un labirint greu descifrabil.
Deși vizează cu precădere studenții anului I, lucrarea poate reprezenta un aide-memoire pentru orice jurist care își dorește să aprofundeze originile sistemului de drept continental și rațiunile care stau la baza construcțiilor juridice care îl definesc.
