Beach volleyball. Origine și evoluție
15,30 lei
Această carte cuprinde o trecere în revistă, un istoric al acestui sport, cu un frumos palmares al echipelor naționale, în special al celei din România, cu activitatea, obiectivele și palmaresul unor mari antrenori, precum și regulamente de organizare, participare și desfășurare ale voleiului de plajă.
Voleiul de plajă este un sport plăcut ochiului, iar din perspectiva competiției este un adevărat spectacol, o reală luptă între patru sportivi care trebuie să dispună de calități precum: concentrare în condiții de stres, calități și pregătire fizică excepțională pentru a putea rezista în orice fel de condiții climaterice, pe o suprafață care îngreunează mult deplasarea și săritura, pregătire tactică și tehnică desăvârșită fără de care nu s-ar reuși rezolvarea situațiilor dificile de joc, caracteristici ce îl fac deosebit de interesant pentru spectatorul mai mult sau mai puțin avizat.
Singurele turnee la care a participat țara noastră până acum sunt cele continentale de sub 18, 20 și 23 de ani și balcaniadele de tineret, respectiv de seniori. După ce sportivii trec de vârsta de 22 de ani, cu alte cuvinte pragul maxim de participare la aceste competiții de tineret, sunt lăsați deoparte, nemaifiind trimiși la turneele de seniori, din cauza lipsei de valoare. Această carență este dată tocmai de faptul că nu există nicaieri în țară posibilitatea de a se pregăti pe tot parcursul anului, pentru a putea alege să facă performanță în voleiul de plajă.