Recommended Books
-
Modele financiar-monetare în timp continuu cu agenţi eterogeni
23,00 leiÎn ansamblu, această lucrare reprezintă un prim pas în estimarea modelelor cu agenți eterogeni în timp continuu în cazul economiei României.
-
Fiscalitate. Sinteze legislative şi aplicaţii practice
29,00 leiCursul „Fiscalitate. Sinteze legislative şi aplicaţii practice” se adresează studenților înscriși la programul de studii universitare de licență forma de învățământ la distanță, organizat în cadrul Academiei de Studii Economice din București, Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori. De asemenea, suportul poate fi folosit în activitățile de predare – curs și seminar – și pentru studenții înscriși la programele de studii universitare de licență forma de învățământ zi. Disciplina Fiscalitate face parte din planul de învățământ aferent anului II de studiu, semestrul I.
-
Transparenţa banilor din sistemul medical românesc
Cartea „Transparența banilor din sistemul de sănătate românesc” analizează în detaliu structura finanțării sectorului medical din România, oferind o imagine clară asupra surselor de finanțare, cheltuielilor și fluxurilor financiare din acest domeniu esențial.
-
Private equity. The future of alternative financing in Eastern Europe
0,00 leiThis book is a must-read for investors, economists, policymakers, and anyone interested in the transformative power of private equity funds in shaping Eastern Europe’s economic future.
-
Modelarea cerințelor de capital și provizioane, Ediție revizuită
69,20 leiElaborarea unui suport de curs care să prezinte atât procesul de modelare a cerințelor de capital și de provizioane, cât și de validare a respectivelor modele, are utilitate pentru cel puțin trei categorii de cititori: studenții care doresc să aprofundeze noțiunile moderne de banking, angajații din sectorul bancar sau din domeniul consultanței implicați în calcularea cerințelor de capital și provizioane, care pot găsi în acest curs elemente de sprijin în activitatea lor, și personalul din banca centrală care se ocupă cu validarea modelelor interne ale băncilor sau cu procesul de supraveghere și evaluare.
-
Concurență, cooperare și reglementare în cadrul sectorului bancar european
Originalitatea prezentului studiu este dată de faptul că, prin metodele de cercetare aplicate, s-a dezvoltat o analiză interdisciplinară, din dublă perspectivă, juridică și economică, asupra celor două componente ale sectorului bancar. Această lucrare înglobează o revizuire a instituțiilor din materia concurenței și reglementării sectorului bancar, dar și a corelațiilor care ar exista între acestea. Analiza realizată asupra sectorului bancar național, prin prisma opiniilor respondenților la chestionar, completează studiul.
-
Asigurări și reasigurări. Culegere de probleme și studii de caz
51,40 leiAceastă culegere de probleme și studii de caz constituie o contribuție utilă la explorarea economiei asigurărilor într-un mod practic și modern.
-
Relevanța indicatorilor de analiză tehnică pentru decizia de investire pe piața de capital
101,60 leiAceastă carte reprezintă teza de doctorat a autorului, elaborată sub îndrumarea științifică a domnului prof. univ. dr. Bogdan Negrea, cu scopul de a oferi o analiză cât mai completă și inovatoare asupra utilității indicatorilor de analiză tehnică pentru investitorii din România interesați de piețele financiare.
-
Modelarea cerințelor de capital și provizioane
0,00 leiAceastă carte își propune să prezinte cititorilor care sunt soluțiile practicate în prezent la nivel internațional, european și în România pentru determinarea cerințelor de capital și de provizioane, conform recomandărilor de la Basel, standardelor internaționale de contabilitate (IFRS 9), directivelor și regulamentelor europene, precum și cadrului legal bancar din România.
Colectivul care a elaborat acest curs are o experiență largă în validarea modelelor interne dezvoltate de bănci și în conceperea, în cadrul Băncii Naționale a României, de modele pentru monitorizarea riscului de credit.
-
Relația mea cu banii. Educația financiară de la știință la viața de zi cu zi
30,60 leiAceastă carte are ca scop înțelegerea faptului că bunăstarea, siguranța și independența financiară ne sunt mult mai la îndemână decât am putea crede. Este o carte de educație financiară ce își propune conștientizarea fiecăruia dintre noi cu privire la ce avem de făcut pentru a ne îmbunătăți sau schimba comportamentul financiar curent astfel încât pe termen lung să ne bucurăm de prosperitatea pe care ne-o dorim.
-
Fundamentele finanțelor generale
49,90 leiCartea „Fundamentele finanțelor generale” reprezintă un sprijin pentru studenții de la facultățile cu profil economic și nu numai, pentru a asigura o mai bună înțelegere a conceptelor de bază legate de finanțe, pe care le pot întâlni și în viața de zi cu zi, în calitate de indivizi, de cetățeni și de contribuabili ai unei organizații, comunități sau ai unui stat.
-
Le management financier des affaires. Questions générales et questionnaire à choix multiples inspirés de la pratique financière
30,20 leiCulegerea aplicativă pe care o propune domnul profesor Brezeanu, intitulată „Le management financier des affaires. Questions générales et questionnaire à choix multiples inspirés de la pratique financière” (Managementul afacerilor financiare. Întrebări generale şi chestionar cu variante multiple inspirate din practica financiară), reprezintă rezultatul unei documentări intense realizate de autor, ca urmare a necesităţii de a da o nouă şi modernă orientare părţii aplicative aferente cursului de MANAGEMENT FINANCIAR AL AFACERII pentru studenții la masteratul în limba franceză din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti.
-
Asigurări şi protecţie socială în România (Ediția a doua, revizuită și adăugită)
25,50 leiLucrarea „Asigurări şi protecţie socială în România” conține note de curs actualizate, informații utile publicului larg, întrebări, grile de rezolvat și probleme care se adresează tuturor celor interesați de acest domeniu socioeconomic.
-
Allgemeine Finanzlehre (Finanţe generale). Ediția a treia
31,80 leiManualul cuprinde 13 capitole, care abordează principalele teme din sfera finanţelor publice, cum sunt: funcţiile şi rolul finanţelor în economie, veniturile publice, cheltuielile publice, sistemul bugetar, creditul public, sistemul fiscal şi principalele tipuri de impozite, teorii privind finanţele.
-
Responsabilitatea socială și performanța financiară a companiilor
32,00 leiLucrarea examinează relevanța diferitelor variabile frecvent folosite în explicarea și identificarea tipului de relație dintre RSC și performanța companiilor listate la Bursa de Valori București.
-
Einführung în das betriebliche Finanzmanagement (Introducere în managementul financiar al întreprinderii)
27,00 leiStructurat pe şapte capitole corespunzând numărului de prelegeri, manualul abordează teme fundamentale pentru pregătirea de specialitate a masteranzilor, cum ar fi: necesarul de capital al întreprinderii, bugetul de capital, relaţia dintre gradul de îndatorare şi valoarea întreprinderii, asigurarea lichidităţii şi planificarea financiară a întreprinderii.
-
Relations financières internationales. Concepts clés
39,60 leiCartea promovează aspecte fundamentale pentru domeniul finanţelor internaţionale, pornind de la concepte de bază, cum ar fi: definiţia cursului valutar de schimb, arhitectura sistemelor financiare internaţionale, prezentarea balanţei de plăţi externe, a riscului valutar şi ajungând la aspecte mai avansate din domeniu, cum ar fi: gestiunea riscului valutar prin utilizarea unor metode adecvate de acoperire a riscului valutar, gestiunea riscului de rată a dobânzii, prezentarea problematicii investiţiilor internaţionale.
-
Guvernanţa corporativă şi valoarea întreprinderii
34,80 leiLucrarea tratează o problematică complexă din perspectiva a două domenii fundamentale, respectiv finanţe corporative şi management, în context naţional şi internaţional. Cercetarea se realizează pe două coordonate care urmăresc permanent atât aspecte teoretice, cât şi studii empirice, pornind de la rezultatele cercetărilor de referinţă anterioare, publicate cu preponderență în literatura internaţională.
-
Fundamentarea deciziilor financiare
23,20 leiFundamentarea deciziilor financiare reprezintă una dintre temele dezbătute de-a lungul anilor, încă de la începutul ştiinţei economiei şi până în zilele noastre, o temă ce va dăinui în timp, datorită complexităţii şi necesităţii acesteia, bucurându-se de o actualitate şi aplicabilitate în orice mediu corporatist. Având la bază informaţia financiară, deciziile financiare capătă un rol fundamental în dezvoltarea companiilor, influenţând comportamentul tuturor părţilor implicate (acţionari, salariaţi, furnizori, investitori, statul) în desfăşurarea activităţilor economice.
-
Finance. Une approche théorique des concepts fondamentales utilisées en finance
29,80 leiManualul promovează aspecte fundamentale pentru domeniul finanţe, pornind de la concepte de bază cum ar fi definiţia finanţelor, arhitectura sistemului financiar, prezentarea generală a pieţelor financiare şi a pieţelor monetare și ajungând la aspecte mai avansate din domeniu cum ar fi gestiunea riscului, modele de evaluare a activelor financiare, gestiunea portofoliului, analiza proiectelor de investiţii.




















