• Substituent
    Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.

    Dreptul afacerilor. Subiecte și contracte

    Tematica prezentei lucrări, rezultat al unei activități laborioase de cercetare științifică desfășurată de-a lungul anilor de cele două autoare, constituie temelia înțelegerii materiei dreptului afacerilor de către studenții economiști, atât de la învățământul de zi, cât și de la învățământul organizat la distanță.

    Pe parcursul celor cinci capitole, sunt analizate: cele trei forme de desfășurare a activității în mod independent, P.F.A., întreprinzător individual și întreprindere familială; întreprinderea și fondul de comert, cu aseamănările și deosebirile specifice; regimul juridic al societăților comerciale, cu etapele constituirii, înregistrării, funcționarii, dizolvării și lichidării; prezentarea corporatistă a regimului societăților comerciale; încheierea și executarea contractului, trăsăturile obligațiilor comerciale: solidaritatea obligațiilor, fructificarea de drept a banilor, inexistența termenului de grație, retractul litigios și conditiile răspunderii contractuale (cu analiza clauzei penale); contractele comerciale speciale cu analiza contractelor de vânzare-cumpărare, de mandat comercial, de comision, de consignație, de agent, de depozit comercial, de report, de leasing și de cont curent.

    19,00 lei
    Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.