Kurt Lewin, Sein Leben und die Change Management Forschung

Autor

Anul apariției

ISBN

978-606-34-0334-7

Număr pagini

172

Format

17/24 cm

La achiziția acestei cărți de pe site-ul Editurii ASE se va aplica un discount de 16% pentru toți cei care au conturi de site cu adrese de e-mail din domeniul @ase.ro

32,00 lei

Kurt Lewin este, probabil, cel mai bine reținut grație modelului său de schimbare în trei pași, care reprezintă o bază solidă a managementului schimbărilor. Lewin a început să lucreze la model spre sfârșitul vieții sale ca sinopsis al descoperirilor științifice anterioare, sugerând că orice schimbare de succes trebuie să treacă prin trei etape: dezghețul (ruperea de așa-numitul status quo), modificarea (sau schimbarea efectivă; despărțirea de starea inițială și mișcarea către o nouă condiție) și înghețul (consolidarea schimbării efectuate). Grație simplității sale, modelul a fost utilizat la scară largă de către profesioniștii din managementul schimbărilor. Cu toate acestea, intenția lui Lewin nu a fost neapărat ca acest model să fie destinat afacerilor. Ceea ce Lewin a propus a fost un model prototip pentru un mai bun control al schimbării sociale în ansamblul ei.

 

Această carte reprezintă traducerea în limba germană a cărții „Kurt Lewin. Viața și cercetările în managementul schimbării” a domnului profesor Vlad I. Roșca.

 

.

Clear
Tip carte: Alege din variantele disponibile

Pentru cercetătorii academici și pentru oamenii de știință, Kurt Lewin este, probabil, cel mai bine reținut grație modelului său de schimbare în trei pași, care reprezintă o bază solidă a managementului schimbărilor. Lewin a început să lucreze la model spre sfârșitul vieții sale ca sinopsis al descoperirilor științifice anterioare, sugerând că orice schimbare de succes trebuie să treacă prin trei etape: dezghețul (ruperea de așa-numitul status quo), modificarea (sau schimbarea efectivă; despărțirea de starea inițială și mișcarea către o nouă condiție) și înghețul (consolidarea schimbării efectuate). Grație simplității sale, modelul a fost utilizat la scară largă de către profesioniștii din managementul schimbărilor. Cu toate acestea, ca o necinstită glumă a sorții, inițial, Lewin nu a intenționat cu adevărat ca modelul să arate ceea ce ulterior a ajuns să reprezinte. Modelul a fost prezentat pentru prima dată în „Frontiers in Group Dynamics: I. Concept, method and reality in social science; social equilibria and social change”, un articol de cercetare publicat în jurnalul Human Relations în iunie 1947, după ce Lewin se stinsese din viață la 11 februarie în același an. În articol, Lewin și-a prezentat câteva dintre principalele idei referitoare la schimbarea socială, fără, însă, a considera modelul ca acel instrument de gestionare a schimbării ce avea să devină peste ani. Ne putem doar întreba ce s-ar fi putut întâmpla dacă Lewin nu ar fi suferit atacul de cord care i-a cauzat moartea timpurie: ce clarificări ar mai fi putut el aduce modelului pe care tocmai îl propunea?; în ce direcție s-ar fi îndreptat managementul schimbării și cum ar fi arătat el astăzi dacă Lewin ar mai fi avut timp să adauge clarificări operei sale? În schimb, ceea ce s-a întâmplat, a fost că alți oameni de știință, colegi de breaslă, au preluat modelul lui Lewin și, într-un fel de folclor științific, fiecare dintre ei i-a adăugat câteva dintre propriile idei. Așa a apărut „modelul lui Lewin”, folosit astăzi în administrarea afacerilor pentru gestionarea schimbărilor, deși intenția lui Lewin nu a fost neapărat ca acest model să fie destinat afacerilor. Ceea ce Lewin a propus a fost un model prototip pentru un mai bun control al schimbării sociale în ansamblul ei. Că modelul s-a îndreptat ulterior mai mult către mediul de afaceri, a fost în afara controlului lui Lewin.

Scopul acestei cărți de management al schimbării este să cerceteze modelul de schimbare în trei pași, însă nu izolat, ci legându-l de viața lui Kurt Lewin, pentru a înțelege mai bine care au fost evenimentele care i-au modelat gândirea și comportamentul acestuia din urmă, determinându-l să își aplece atenția asupra studiului schimbărilor sociale, de care economia și mediul de afaceri au știut să profite ulterior. Ceea ce reiese este o lucrare biografică despre Kurt Lewin, atât din perspectivă personală (viața privată și relațiile de familie), cât și publică (cariera științifică și traseul profesional). Felurile în care Lewin a gândit și a muncit nu pot fi înțelese pe deplin fără a ține cont de experiențele profunde și, cel mai adesea, ostile, prin care acesta a trecut în scurta sa viață: Primul Război Mondial, anii ‘20 furibunzi, Marea Depresiune, Nazismul, Holocaustul, respectiv al Doilea Război Mondial, toate și-au lăsat amprentele asupra gândirii lui Lewin.