ASE 100. Aventura programelor de studii
66,70 lei
Lucrarea redă evoluţia structurii şi conţinutul procesului de învăţământ în cei 100 de ani de existenţă a Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Autorul scoate în evidenţă etapele şi condiţiile în care s-au realizat schimbările în structura de învăţământ.
Lucrarea redă evoluţia structurii şi conţinutul procesului de învăţământ în cei 100 de ani de existenţă a Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Autorul scoate în evidenţă etapele şi condiţiile în care s-au realizat schimbările în structura de învăţământ.
Prima etapă, cuprinsă între anii 1913-1947, când instituţia se numea Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, a fost una de impunere şi de aşezare a învăţământului economic superior. Specifice pentru această perioadă sunt cursurile şi conferinţele. Evoluţia politică din România de după 1948 influenţează conţinutul programelor de învăţământ, secţiile vechii academii se desfiinţează şi apar primele facultăţi. Însă, în această etapă, schimbările numeroase impuse de politica Partidului Comunist determină lipsa de continuitate a noilor structuri. Deschiderea de după 1967, când instituţia îşi schimbă denumirea în Academia de Studii Economice, denumire care se păstrează şi astăzi, este una benefică, învăţământul se reconsolidează, iar practica de specialitate desfăşurată de studenţi capăta o pondere şi o organizare mai bune.
După 1989, din programele de studii sunt eliminate marxismul şi socialismul ştiinţific, iar conţinutul este adaptat programelor de studii similare învăţământului statelor capitaliste.
În ceea ce priveşte evoluţia acestor programe, autorul consideră istoria lor o „aventură”. Astfel, pentru prima dată, se oferă celor interesaţi o lucrare dedicată exclusiv acestui domeniu.









