-
Economie. Culegere de teste pentru admitere
15,00 leiLucrarea are ca scop sprijinirea absolvenților de liceu în pregătirea examenelor de admitere. Culegerea a fost elaborată în conformitate cu tematica examenului de evaluare a cunoștințelor la disciplina Economie pentru admiterea la facultate. De asemenea, aceasta are la bază toate manualele de economie aprobate de Ministerul Educației și Cercetării și prevăzute în metodologiile de admitere publicate de facultățile de drept din București.
-
Finanţarea dezvoltării în Europa Centrală şi de Est. Cazul investiţiilor străine directe
30,00 leiCazul investiţiilor străine directe privind finanţarea dezvoltării în Europa Centrală şi de Est este o temă de cercetare a cărei importanță a fost accentuată de actuala criză economică mondială. Peste această criză se suprapune criza datoriilor ţărilor dezvoltate din UE, procese ce constituie noi provocări, la care trebuie să facă faţă toate economiile Europei Centrale și de Est.


