
Dezvoltarea sistemelor informatice de gestiune
23,20 lei
Cartea este structurată în zece capitole, ce pot fi grupate în patru părți: prima este dedicată fundamentelor dezvoltării sistemelor informatice de gestiune, partea a doua abordează procesul de definire a cerințelor la care se raportează dezvoltarea sistemului, iar ultimele părți sunt dedicate proiectării.
Sistemele informatice de gestiune sunt prezente în marea majoritate a organizațiilor socioeconomice, indiferent de domeniul de activitate, de forma de organizare sau de mărime. În postura de infrastructură a sistemului informațional, acestea evoluează continuu, prin intervenții asupra aplicațiilor în funcțiune, prin înlocuirea celor existente sau prin adăugarea unora noi, ceea ce menține în permanentă actualitate efortul dezvoltării lor. Modul în care sunt concepute și realizate constituie tema lucrării de față.
Alături de numeroase exemplificări punctuale, lucrarea cuprinde și un studiu de caz, în raport cu care sunt ilustrate, în continuitatea și interdependența lor, unele dintre elementele semnificative de analiză, proiectare și construire.
Cartea este structurată în zece capitole, ce pot fi grupate în patru părți: prima este dedicată fundamentelor dezvoltării sistemelor informatice de gestiune, partea a doua abordează procesul de definire a cerințelor la care se raportează dezvoltarea sistemului, iar ultimele părți sunt dedicate proiectării.
Cu toate că s-a urmărit cu perseverență o prezentare cât mai clară și accesibilă, parcurgerea anumitor capitole solicită cunoștințe prealabile, privitoare la realizarea bazelor de date relaționale folosind SGBD și la limbajul VBA (Visual Basic for Applications).
Cartea se adresează, în primul rând, studenților din ciclul de licență, care studiază discipline legate de sistemele informatice de gestiune. Poate fi utilă, de asemenea, studenților din ciclurile următoare, specialiștilor sau personalului cu atribuții decizionale din organizații, în particular pentru tratarea detaliată a aspectelor legate de modelarea conceptuală a cerințelor.
